BAC(Part 1)

Am dat ieri proba orala la limba si literatura romana….. si am luat 10 :D. Eram, sunt in al noulea cer.
Totusi experienta a fost una palpitanta… Am tras subiectul:”Directii ale modernismului, legate de E. Lovinescu” ūüėģ Am zis ca mor, un subiect mai nasol nu se putea, dar totusi am reusit sa scriu cate ceva…
Dupa ce am reusit sa indrug si eu ce trebuia pe acolo… vad pe profesoare scriind nota fabuloasa: 10. Era ca in povesti, am iesit din sala… zuuper happy :D. Nici mie nu imi venea sa cred…
Eu, cel care am fost planta la limba romana, sa iau 10….
Acum insa urmeaza proba scrisa la acceasi materie, insa, pana atunci, mai am de trecut la lb engleza… o sa va anunt ca am luat 9 sau 10… cel putin asa sper eu… ne mai vdm atunci! ūüėÄ

18 Iunie…

E ciudat… pentru ultima oara am revenit in LM ca elev, intr-o perioada lejera: fara apel, fara … o multime de lucruri care imi umpleau viata de lm-ist. Imi e greu sa ma obisnuiesc cu stilul asta, de care nu o sa am parte mult timp, doar inca 2-3 sapt. Vreau acasa, vreau aici, dar cu stilul vechi, vreau sa fie totul k, vreau sa fiu linistit, dar nu resusesc… Cer imposibilul.
Ma gandesc ca anul viitor voi fi la deschidere, dar in calitate de specator, nu voi mai fi cel urmarit, ci urmaritorul; nu voi mai fi bumby, elevul, ci bumby un fost coleg. E ciudat… gandurile navalesc, nu am cum sa le opresc… isi cer drepturile… amintiri… ce ma vor bantui toata viata de acum incolo… sper insa sa-mi aduc aminte doar ce e frumos…

Sfarsit de an scolar….

Am mai avut parte de finaluri de an scolar, dar acum e ceva special… e ultimul final, finalul finalului…
Brusc simt un stomacvgol… e ceva normal, dar aceasta stare ma intoarce pe dos si imi e greu sa revin :((. Acum realizez cat de mult imi va lipsi viata din liceu, dar mai ales EA…
Atatea amintiri vor fi lasate aici… si vor ramane doar amintiri, dar pentru o cauza buna: viata libera, fara constrangerile impuse de uniforma militara.
Mai am un pas de facut, bacalaureatul, si multi ma vor considera un adult.

Imi va fi dor de liceul asta, desi ma leaga o multime de amintiri neplacute de el… e o senzatie ciudata…nu imi place, dar in acelasi timp imi e drag… e dragoste combinata cu logica… una imi spune sa vin inapoi, iar cealalta ma indeamna sa nu ma mai uit inapoi. Totusi am invatat de la tata o lectie importanta: bun sau rau trecutul e al nostru, sa nu incercam sa-l stergem fiindca va fi mai rau.
Imi e greu acum sa mai astern ceva pe hartie… totul pare greu… ūüôĀ ūüôĀ ūüôĀ .

E tarziu…

E tarziu, sunt acasa(asta cred ca e cel mai important), marti am simulare la romana, maine trebuie sa ma duc sa-mi iau uniforma, tata nu o sa fie acasa joi – cand ma intorc de la scoala. Ganduri… franturi… nimic coerent, nimic legat, nimic… E un dezastru total la mine in cap, peste cateva zile(putine) am bacalaureatul si brusc, tocmai acum, parca se rupe firul, simt ca cedez, simt ca totul e inutil acum… cu un ultim efort reusesc sa ma mobilizez si sa mai invat ceva, dar pentru asta a trebuit sa las problemele deoparte
Cred ca asta e cel mai important: sa ne dam seama care sunt prioritatile, sa reusim sa facem ceva. Niciodata o problema importanta nu imi va parea stresanta precum una prea putin importanta… observ ca imi pierd timpul cu probleme trecatoare… observ ca ma obosesc pentru chestii de care ar trebui sa ma doara in cot, dar nu fac nimic…
De fapt daca analizam problema, observam ca exista o singura mare problema: sa stabilim prioritatile… :((.
Niciodata nu vom scapa de aceasta problema… oricat de buni am fi… sau daca am scapa… am innebuni… e un rau necesar…

About cmldc

Copii… eu mai am de stat in liceul asta cam vre-o luna…
In liceu exista doua tipuri de ofiteri:

  • cei care sunt aici de cand au intrat in armata
  • cei care au venit aici de la diverse unitati operative.

Diferenta se vede clar. Cu cateva exceptii INTREGUL PERSOANL imi provoaca scarba. Am avut de a face cu cativa ofiteri din comandament(asta e in special pentru Stanescu). Probabil ca multi dintre voi(cu care am fost colegi) stiu ca am lucrat la manualul de pregatire militara pentru clasa a XI-a. Ma asteptam ca acest om(daca il pot numi asa) sa fie ceva mai recunoscator pentru ajutorul acordat, dar in schimb… acum, la aproxiamativ 2 ani de la terminarea acelei lucrari…. face fitze la mine… si spune ca nu imi fac bine sectorul :)). *************** pe sectorul lui…. sincer… Stiu multe chestii “simpatice” de la noi din liceu… nu m-ar mira ca prin toamna “iubitii nostri conducatori” sa primesca vizite de la: televiziuni, protectia copilului, drepturile omului etc.
E legal sa nu ma lase sa ma duc acasa in fiecare weekend? nu prea cred…
Contractul semnat la inceputul clasei a noua nici el nu este legal. Nici unul dintre noi nu a vazut ROI-ul(regulamentul de ordine interioara, pe care in acel contract ne angajam sa-l respectam). O gramada de institutii si ONG-uri ar fi “interesate” de activitatile din liceele militare.

Totusi exista si exceptii. Cred ca as fi uimit sa revin peste cativa ani in vizita si sa observ ca au ramas doar OAMENI adevarati in acest liceu! Profesorii toti sunt oameni adevarati;) . Printre cei din conducerea liceului(cadre militare) exista aceste deviatii de caracter. Un coleg ce a terminat anul trecut definea liceul ca fiind comnunist. Il contrazic: liceul nu este comunist, ci cei care ne sunt “sefi”(se intelege de ce pun ghilimele). Majoritatea cadrelor sunt ok, dar acele cateva exemple comuniste… te darama.

Nu de mult timp am avut nevoie sa plec acasa. Si am vb cu OSC-ul sa-mi dea drumul pana a doua zi dimineata. Am ramas socat de cat de “pe fata” a trebuit sa-i bat obrazul… Recunosc am fost unul dintre cei privilegiati, dar nu fiindca as fi dat bani, ci fiindca am cunostiinte solide in IT, iar cand exista o problema… sunt primul la care se apeleaza… din acest motiv imi permit sa bat obrazul diverselor “personaje” din liceu.

Gustul amar lasat de liceu probabil ca va disparea odata cu trecerea anilor, dar va fi foarte greu sa imi aduc aminte de liceu fara sa ii amintesc si pe cei “comunisti”.:(

Dupa ceva timp revin si eu pe aici… nu prea sunt cu mintea aici… imi zboara in 1000 de parti: teza joi la mate, simulare marti la romana, teza joi la romana, prietena, scoala, caietul promotiei, diverse proiecte la care mai iau parte, formul liceului, balul bobocilor, tata pleaca maine din buc… Toate aceste ganduri nu ma duc cu gandul decat la bac… e ceva ciudat, dar problema a ajuns sa ma obsedeze.
Spuneam intr-un post anterior ceva legat de “desteptarea mea”, ca nu o sa reusesc sa ma trezesc nici in al 12-lea ceas. Pana saptamana trecuta nu cred ca as fi reusit asta, dar acum pot sa spun ca m-am apucat sa lucrez(la mate). Am inceput sa vad ca se poate si asa, sa fiu un elev bun, dar e destul de greu sa ajung la linia de plutire. Integrale, inele, corpuri, derivate… offfffff… mai am cateva luni si se termina. :D… dar incepe admiterea :(… viata o sa continue de acum incolo numai in examene, teste, job-uri… o sa incep viata “adevarata”. Cand eram mic, la fel ca toti copii, vroiam sa fiu mare… acum nu imi doresc altceva decat sa fiu ca atunci: fara griji.

Decizii
Intotdeauna cred ca cel care ia o decizie, oricat de mult ar vrea sa nu se intample asa, ii afecteaza pe ceilalti(pe unii in rau, pe altii in bine). O problema majora intervine atunci cand cel care are puterea nu este afectat cu nimic de rezultatul hotaririi sale.
Acum ceva timp, mai exact in 2003, am luat o decizie: de a intra la Liceul Militar, sau mai bine spus a lua decizia de a accepta ceea ce ceilalti mi-au impus. Am sustinut ca nu e genul meu de liceu(viata), dar… nimeni, nimeni nu m-a ascultat. Toata lumea imi povestea parti frumoase, sanse, ca si cum un esec in acest liceu ar fi fost imposibil… totul parea asa frumos… toata lumea… asa ca i-am crezut.
Am luat probele, am dat admiterea, m-am prezentat in septembrie acolo‚Ķ comandantul meu de companie era ‚Äěomul meu‚ÄĚ, m-a ajutat, m-a favorizat, dar in acelasi timp a facut ce i-au zis ai mei: m-a convins sa raman in liceu! M-a convins sa raman in liceul militar, m-a convins ca nu am de ce sa plec!
Asta a fost in primul semestru… din cel de-al doilea am inceput sa vad ce inseamna armata cu adevarat!? Am realizat ca un totul se naruie ca un castel de nisip… era prea frumos ca sa fie adevarat, era prea usor! Am fost prins ca am iesit in ora sfara aprobare => media scazuta la purtare, avertisment de exmatriculare! Eu, elevul model din scoala generala sa patesc asa ceva?… si pe deasupra mai avea si media generala pe primul semestru destul de mica…
O etapa surpriza a fost faptul ca eram calificat la olimpiada de matematica, faza judeteana, dar o persoana binevoitoare, a dispus ca eu sa nu mai particip ?! Cred ca atunci am avut o cadere… simteam ca nu mai pot… aveam sansa sa fac ceva bun, iar dirigu’ imi punea bete in roate.
Istoria continua pana in anul 4, cand se apropie BAC-ul, admiterea. Eu am acceptat de-a lungul ultimlor 3 ani mediocritatea… chiar cea mai joasa mediocritate… Din ce cauza? Fiindca a trebuit sa urmez liceul militar? Nu! Fiindca acolo nu e mediul meu si nu reusesc sa ma acomodez… Dar recunosc, nici nu am luptat cu toate puterile… Oare acum, cu cateva luni inainte de examene voi avea puterea sa inving obsinuita facuta in liceu si sa ma apuc de treaba? Oare voi reusi sa ma acomodez? Oare voi reusi sa fac tot ceea ce mi-am propus? Nu stiu! Doar timpul imi va arata…
Acum stau si observ ca toate aceste nedumeriri le am doar fiindca am luat decizia sa urmez ceea ce altii mi-au dictat… Atunci cand am avut posibiliatea sa plec din liceu militar am zis ca nu vreau sa-i fac pe altii sa sufere… acum imi dau seama ca ii faceam mai fericiti acum daca plecam atunci din lm, fiindca acum as fi avut rezulate mult mai bune…
O decizie luata pe vremea cand inca eram copil(nu ca acum nu as mai fi…) imi va afecta intreaga viata… sau poate nu! Nu am de unde sa stiu… cum nu aveam cum sa stim nici de Hitler! Nu am cum sa stiu ce voi ajunge: urmatorul Hitler, urmatorul Einstein, urmatorul … sau poate nu voi mai apuca sa ajung ceva… poate voi muri chiar maine, poate chiar in noaptea asta…
Totul depinde de deciziile pe care le voi lua in continuare si de sansa…